Categories
Short Stories Short Stories in Romanian

Lăsați robotul să scrie!

Prima dată când a auzit despre existența unui robot care scrie ficțiune, Pat T. Knight, autor de succes de romane polițiste, a râs. Cum ar putea vreodată o mașină, un program, ce mai, să conceapă o carte coerentă, inovatoare, care să își țină publicul în priză de la prima până la ultima pagină?

– Adevărul e că multe dintre poveștile scrise de roboți au ca și coautori inventatorii lor, recunoscu Leyla, editoarea lui.

Luau prânzul împreună, într-un pub din Shaftesbury Avenue aproape de sediul editurii Centauri.

– Toate frazele care îți dădeau fiori s-au dovedit a fi inspirate de oameni, nu de roboți, mai spuse ea.

– De genul? Pat mușcă lacom din hamburgerul lui.

– Calculatorul, punându-și propria fericire ca primă prioritate, a încetat să mai lucreze pentru oameni[1].

– Înțeleg de ce i-ar speria un pic pe unii.

– Coautorul a făcut-o intenționat. În ceea ce privește roboții sunt două tabere: cei cărora le e frică de ei și cei care văd doar beneficiile enorme pe care le vor aduce societății. Primii cred că odată ce roboții vor întrece inteligența umană și vor putea funcționa independent, logic vorbind, nu vor mai avea nevoie de oameni și-i vor elimina. Cealaltă tabără crede că vor fi mereu un gen de câini. Mereu loiali, care fără stăpânii lor nu pot trăi.

– Și cred că un robot care scrie va da de gol adevăratele sentimente ale roboților față de rasa umană?

– Ceva de genul. Dar asta ar presupune că ar avea gânduri proprii și sentimente.

– Asta e problema cu oamenii, avem tendința să umanizăm totul. Suntem noi prea sentimentali. Adică tata vorbea cu mașina lui de parcă ar fi copilul lui. Sunt unii oameni care fac nunți pentru câini.

– Și totuși, parcă nu-ți vine nici ție să arunci bustul lui Churchill din biroul tău din Tonbridge Wells, spuse cu un surâs Leyla.

– Cum aș putea să-l arunc pe Winston! El a fost inspirația pentru detectivul Norton, a recunoscut cu un zâmbet plin de tandrețe. Asta este, cusur uman! Suntem poate, cu toții, sentimentali! Dar văd că te-ai gândit mult la problema asta…

– Bineînțeles că ne-am interesat. E ceva revoluționar care ar putea avea un impact colosal asupra domeniului nostru. Știi, Associated Press folosește un robot pentru majoritatea articolelor care au prea multe cifre. Cică e eficient.

– Dumnezeu să-i apere pe jurnaliști. De parcă n-au oricum o slujbă de rahat. Dar înțeleg cum ar putea să autogenereze asemenea articole. De obicei urmează niște șabloane standard, nu? X s-a întâmplat în Y la data Z.

– Da, ai dreptate, dar gândește-te la cărțile pe care le publică Centauri. Să fim sinceri, nu ne prea aventurăm în literatură grea. Publicăm ce se vinde și ce are o nișă, gen thriller, horror, fantasy, SF. Toate se scriu ca pe bandă rulantă, după reguli similare, multe sunt doar copii mai ieftine ale unor idei scoase dintr-o carte de succes. Adică, câte cărți cu vampiri n-au fost după Twilight, câte distopii după Jocurile Foamei? Au fost ca ciupercile după ploaie. Și autorii știu ce fac când regurgitează aceleași idei care plac. N-ar putea un robot să facă același lucru?

Pat avu impresia că Leyla îl includea și pe el în acea definiție. Sigur, scotea un roman pe an, dar cum ar putea altfel să trăiască din scris? Cărțile lui se vindeau în milioane de exemplare în întreaga lume, erau mereu prezente pe listele de bestselleruri. Ce conta că mulți nu-și mai aminteau la o săptămână după ce le-au terminat despre ce era vorba în ele? Ideea era că le cumpărau, rămâneau cu o amintire vag plăcută, iar data viitoare când îi vedeau numele de o șchioapă pe-o copertă, ca niște câini pavlovieni antrenați de aparatul de marketing al editurii, cumpărau automat și ciclul reîncepea. Descoperise formula magică a succesului. Nu era nimic rău în asta!

În tren, în drum spre Tonbridge Wells, lui Pat îi reveneau mereu în minte cuvintele Leylei: Ne-am interesat. NE-am interesat.

***

După doi ani, când Pat T. Knight a aflat că editura lui a cumpărat un robot care putea să scrie, a fost curios. A vorbit cu Leyla să-i fie arătat aparatul minune. A fost vag dezamăgit când a fost pus în fața unui calculator.

– Credeam că e un robot…

Leyla a pufnit:

– Credeai c-o să aibă un trup și mâini cu care să scrie? Acelea sunt aparate de scris, nu roboți care scriu. N-are nevoie de așa ceva.

– Cât de plictisitor! A oftat Pat.

– Tu și secția SF! Au venit toți scriitorii ață să-l vadă. Se așteptau la Terminator sau măcar la un Wally.

– Terminator?

– Știi, moartea profesiei de scriitor etc., etc.

– Ce prostie! Doar nu e în stare să scrie un roman. Nu tu mi-ai spus că au mereu nevoie de un coautor?

– Lucrurile au evoluat, Pat. Asta a fost acum doi ani. Ideea a devenit tot mai populară. Sunt tot felul de concursuri pentru texte generate de roboți. S-au implicat mulți oameni și când destule capete își pun mintea la contribuție, inevitabil, are loc o revoluție.

– Deci e în stare să scrie singur acum? S-a uitat chiorâș la ecranul negru pe care licărea o liniuță care îi spunea că robotul era activ și aștepta comenzi.

Îi asculta oare? Instalase cineva un microfon? Se uită în jurul ecranului, dar nu găsi nimic.

– Tot ce scrie trebuie revizuit, și nu iese întotdeauna ceva inteligibil, dar am avut un oarecare succes cu anumite tipuri de șabloane. A reușit să construiască un roman foarte similar ca acțiune cu Pretty Woman.

Pat a râs:

– Și cât a trebuit să plătiți pentru o asemenea minune?

– Având în vedere că e cel mai eficient robot de scris din lume și că l-am importat dintr-un laborator de cercetare din Japonia, mult.

– Vai, vai, nu aveți ce faceți cu banii? Cunosc o mână de tineri autori care-și caută editură și probabil ar face o treabă mai bună.

– E un risc, e adevărat, dar dacă ne iese… gândește-te la publicitate! Lumea va cumpăra o carte scrisă de un robot fie și doar din curiozitate. Nici nu trebuie să fie neapărat bună, doar cât de cât coerentă.

Era o premisă care putea ușor deveni virală. Toată lumea s-ar înghesui să judece o asemenea carte, până și cei care de obicei n-ar deschide una.

La un an după achiziția robotului de scris –  pe care l-au botezat RoboWriter ca să nu fie niciun dubiu în privința intenției lor de a profita la maximum de notorietatea unei cărți fără autor uman –  primul lui roman, În Adâncul Nopții, a fost publicat cu mult fast de editura Centauri. Precum se așteptase Leyla, faima lui RoboWriter a fost instantanee și s-a răspândit ca focul pe internet, prin ziare și televiziune. Îi construiseră și un corp total inutil de robot, ca de jucărie, cu un cap pătrățos și brațe de figurină Lego. Ideile din spatele designului fuseseră, după spusele Leylei, inofensivitatea și drăgălășenia. Dădea bine în poze și aprindea imaginația și simpatia copiilor într-atât încât editura începu să considere o gamă de papetărie și jucării cu imaginea lui. Stocul cărții s-a epuizat într-o lună și Centauri își dădu peste cap programul editorial pentru a publica a doua ediție, la câteva săptămâni după.

Diferiți autori au fost invitați să-și dea cu părerea asupra însemnătății acestui succes, toți recenzorii de carte din lume și-au publicat un articol despre ea. Consensul părea să fie că nu e o carte rea, unii spuneau chiar bunicică, dar nu era prea originală și cu siguranță nu era o operă de artă.

Și Pat a cumpărat o copie ca să se lămurească singur despre abilitățile scriitoricești ale robotului editurii Centauri. L-a trecut un fior când și-a dat seama că era un roman polițist și suna ca ceva scris de Agatha Christie.

***

După încă doi ani, Pat și Leyla se întâlniră întâmplător în stația Charing Cross la aparatul de cumpărat bilete și au decis să bea o cafea împreună înainte să se urce fiecare în trenul lui. Nu se mai văzuseră de câteva luni, de când Pat a înștiințat-o că va lua o pauză de la scris. Se cam plictisise de acea grabă anuală de a scoate o carte și, fiind un scriitor cunoscut, își permitea să sară peste una sau două lansări dacă voia. Cărțile lui erau în circulație, așa că nu exista riscul ca publicul să-l uite degrabă.

– Cum merg vânzările lui RoboWriter? A întrebat Pat la un moment dat.

– Decent, dar a trecut noutatea. Acum e doar un scriitor de duzină. Nu prea se potrivește cu autorii noștri de succes, a recunoscut.

– Poate ar trebui să îi faceți o actualizare, a râs Pat, dar Leyla a zâmbit ușor:

– Chiar asta am făcut. Laboratorul din Japonia nu doarme, au trecut trei ani de când am cumpărat prima versiune, deja au făcut îmbunătățiri majore. Bineînțeles, ne-a costat o avere, dar având în vedere succesul pe care l-a avut În Adâncul Nopții, ne-am permis.

– Și? S-a transformat bătrânul Robo în Shakespeare? Conversația începu să-i pice prost.

– E în stare să genereze un roman bun de presă în 46 de minute acum. Și își asumă critica, își amintește fiecare observație care i-a fost făcută și o pune în practică. E mai mult decât pot spune despre unii scriitori. Timpul de editare s-a redus drastic. Le citim acum mai degrabă pentru siguranță, decât din nevoie.

Asta însemna că, în 9 ore, RoboWriter ar fi fost în stare să producă același număr de cărți pe care Pat T. Knight le scrisese în întreaga sa carieră scriitoricească.

– Dar asta nu presupune nu știu ce avantaje. Cititorii spun întotdeauna că abia așteaptă următoarea carte a unui autor, dar s-ar plictisi dacă ar putea citi una în fiecare zi. Marea schimbare e faptul că se poate conecta la internet și ține pasul cu știrile și cu subiectele momentului.

– Nu va scoate doar gunoi așa? Ce ar putea o mașină să priceapă din muntele acela de informații? pufni Pat.

– Se numește Big Data, Pat. Cu programul potrivit poți să filtrezi și să concentrezi informația. Acum RoboWriter este capabil să urmeze trendurile globale în scris și divertisment și să prezică un subiect care va avea succes. Poate, de asemenea, să combine detalii din evenimente reale cu șabloanele pe care le are integrate și să creeze romane din ele.

– Nu te-am întrebat niciodată, dar șabloanele de unde vin?

– Și le face RoboWriter singur, dar se inspiră din baza noastră de date. A devorat toate cărțile pe care le-a publicat vreodată Centauri. Ceea ce scrie acum e, în mod ironic, un amalgam al tuturor scriitorilor noștri de succes.

– Ar trebui să îl renumiți Centauri. I-ați dat și cărțile mele?

– Da, evident. Ne-am gândit să-i dăm și toată arhiva cărților disponibile gratis publicului, dar ne-a fost frică c-o să înceapă să scrie în engleza lui Dickens.

Următoarea carte a lui RoboWriter, Fruntașii, fu un succes răsunător. Combina elemente de suspans și crimă cu câteva teme foarte actuale cu atâta ingeniozitate încât publicul avu impresia că niciun alt autor nu scrisese ceva atât de relevant și în același timp captivant. Fruntașii s-a trezit pe lista lungă a nominalizaților pentru Man Booker, cel mai prestigios premiu al lumii literare engleze.

***

Pat nu își regăsi inspirația nici în al doilea an, dar, strâmtorat financiar, a găsit o altă soluție blocajului său scriitoricesc. Vorbi cu Lily Stuart, o scriitoare care trebuia să predea creație literară la o facultate de mâna a doua ca să-și asigure traiul, iar aceasta îi găsi un tânăr autor talentat, dar necunoscut, un oarecare Damian Pratt, care ar fi făcut moarte de om ca să fie publicat la Centauri și îl convinse să colaboreze la o carte. Convins e mult spus de fapt… era gata să se arunce în flăcări pentru o șansă să lucreze cu marele Pat T. Knight. Ce însemna această colaborare? Practic, că Damian urma să scrie cartea cu îndrumarea și corecțiile lui Pat, iar când va fi publicată, aceasta va apărea cu numele lui Pat proeminent pe copertă și al lui Damian ceva mai mic dedesubt. Era un câștig pentru amândoi. Pat nu mai trebuia să-și bată capul să scrie ceva nou, iar Damian beneficia de cei peste 15 ani de experiență în domeniul literar ai lui Pat.

Rezultatul acestei colaborări, Vârtejul, se vându destul de bine, dar fu respins vehement de recenzori ca fiind o lucrare mult prea amatoricească din partea unui colos ca Pat T. Knight.

– Spune-le c-ai vrut doar să-l ajuți pe băiat să se lanseze, îi sugeră Leyla la telefon. Așa, din bunătatea inimii tale.

Chiar dacă Centauri n-a vrut să-l accepte pe Damian de capul lui, iată că o editură mai mică din Oxford i-a dat o șansă. Drept urmare, Pat rămase fără coautor. Dar, odată ce se aflase această poveste, Pat începu să primească emailuri pe site-ul lui oficial de la zeci de scriitori aspiranți care nu-și doreau nimic mai mult decât să scrie o carte pentru el. Pat ezită. Dacă va continua în ritmul acesta, ce se va alege de reputația lui?

Între timp, RoboWriter nu câștigase Man Booker-ul, dar începu să scoată câte două cărți pe an, toate atât de șocant de sincere și actuale, încât se auzeau opinii tot mai frecvent care spuneau:

– Trăim într-o epocă în care un robot e cea mai adevărată oglindă a societății noastre.

– Vocea unei generații se dovedește a fi cea a unui robot. Cât de potrivit!

În timp ce cinau într-un restaurant din Covent Garden, Pat o felicită pe Leyla:

– Se pare că riscul pe care vi l-ați asumat cu RoboWriter a fost răsplătit. Vocea unei generații! Sute de scriitori își mușcă pumnii de gelozie.

– Sunt sigură, Leyla zâmbi slab. Adevărul e că RoboWriter ghicește exact ce vor să audă. Publicul e îngrijorat de starea pădurilor din Amazon? RoboWriter transformă trei rapoarte de la WWF, Greenpeace și ONU într-o epopee silvană cu eroi indigeni și monștri exploatatori care, pe nesimțite, își informează cititorii despre toate acele numere seci, pe care toți jurnaliștii din lume se chinuie să le facă atrăgătoare. Se discută noul motor electric dezvăluit de Tesla? RoboWriter ia un teanc de tratate de futurologie și manualul de funcționare și scoate o viziune mult prea probabilă a unei societăți revoluționate de patente noi. Dar știi care e problema?

– Care? spuse Pat descurajat.

– Nu folosim nici 1% din potențialul lui.

– Păi da, nu spuneai că s-ar sătura lumea de el dacă ar publica o carte nouă în fiecare zi?

– Da, dacă ar fi cărți scrise de el. Dar știi, acum că i-au fost perfecționate sistemele de șablonare, îi e mult mai ușor să scrie într-un gen și într-un stil care i se cer.

– Presupun că și asta ar avea un merit. Ceva de genul, noi romane Jane Austen scrise de RoboWriter. Ați putea face o serie din asta, cu diferiți autori. Ar prinde la public cu siguranță. Deși aș crede că ar fi un pas înapoi de la ceea ce face acum. Pe de altă parte, având în vedere că poate scoate un roman în 46 de minute, ar putea să le facă pe amândouă fără probleme.

– Nu e o idee rea, dar nu la asta s-au gândit șefii, ezită Leyla. Se întreabă dacă RoboWriter n-ar putea să-i ajute pe autorii noștri care au probleme cu scrisul sau cu termenele limită.

– Ca mine? Cuvintele îi stătură în gât lui Pat.

– Care e diferența între a avea un coautor om sau a avea un coautor robot? Nimeni nu trebuie să știe că te-a ajutat.

Pentru că robotul naibii e în stare să scrie romane cu zecile într-o zi! Îi veni să urle.

S-a întors acasă nervos în acea seară, și-a făcut o cafea tare, i-a adresat o salutare bustului lui Churchill și s-a așezat în fața calculatorului. Avea voință, ce mai!

***

După o săptămână în care s-a tot chinuit să scrie ceva, Pat a sunat-o pe Leyla și și-a dat consimțământul să îl lase pe RoboWriter să scrie un roman împreună cu el. Robotului i-a luat 34 de minute și 15 secunde să îl scrie. Când s-a pus să-l corecteze, Pat și-a dat seama că nu avea ce să schimbe. Făcuse mai puține greșeli decât avea el de obicei în ultima variantă a unui roman al său.

Întitulat Fum în noiembrie, al șaisprezecelea roman al lui Pat T. Knight, a fost publicat fără menționarea numelui lui RoboWriter, și a fost ridicat în slăvi de cititori și de critici ca o revenire a monstrului sacru al genului polițist. Toți cei care-l atacaseră pentru colaborarea cu Damian și-au retras în grabă cuvintele acide. Pat, însă, nu a adăugat o copie din Fum în noiembrie în biblioteca sa, care cuprindea toate edițiile romanelor lui publicate în Anglia și în străinătate.

***

În următorul an, Pat reuși în sfârșit să scrie un nou roman de care era mândru și care credea că va fi cu siguranță primit cu entuziasm de publicul englez. Leyla îi ceru să vină la editură pentru a discuta manuscrisul.

– Ce zici, e genial, nu? Pat spuse cu un zâmbet mulțumit. Leyla, însă, părea să se simtă un pic stânjenită

– Pat… nici nu știu de unde să încep, oftă. Editura nu se aștepta să-ți revii atât de iute din impas.

– Iute? Mi-a luat trei ani! S-a încruntat.

– Problema e că editura deja a ales un roman care va fi publicat anul acesta sub numele de Pat T. Knight.

– Cum adică? E prima dată când aud de asta și nu se poate să publicați ceva sub numele meu fără consimțământul meu!

Ca să nu mai vorbim de bani! Adaugă în minte.

– Fix aici e buba. Legal vorbind, numele tău nu e Pat T. Knight, ci Patrick Dunstable. Îți amintești? Ne-ai lăsat să-ți înregistrăm pseudonimul ca marcă Centauri după ce au început să apară copiatori ieftini care se foloseau de el.

– Deci, gata? Nu mai vreți să vă complicați cu oameni?! Începu să se enerveze Pat.

– E vorba, într-adevăr, de costuri. După ce nu și-a dat nimeni seama că nu tu ai scris Fum în noiembrie, mai marii au început să-și pună întrebări în privința autorilor. De ce am plăti scriitori și l-am ține pe RoboWriter funcționând la 1%? Adevărul e că dacă ar funcționa la 2% ar putea scrie în câteva zile toate cărțile pe care le publicăm într-un an.

– Dar nu le puteți face asta tuturor scriitorilor! Se revoltă Pat.

– Ai dreptate, le putem face asta doar autorilor care au pseudonime aflate în posesia Centauri. Sunt doar vreo 25 din cei 500 de autori cu care lucrăm, dar oricum e un câștig pentru noi.

Pat clocotea de furie.

– Dacă te încălzește cu ceva, eu m-am opus. Dar până la urmă dacă oamenii nu pot să diferențieze între tine și un robot, care e sensul?

– Dar oamenii vor ști… n-aveți cum să vă faceți lansări fără mine. Fața mea e asociată cu acest nume.

– Poate recenzorii vor ști, jurnaliștii care vin de obicei la lansări, dar publicului din păcate nu-i prea pasă.

– Voi boicota editura.

– Aș vrea să n-o faci. Ai o clauză de confidențialitate în contractul cu noi.

Urmă un moment de liniște în care mila palpabilă a Leylei și furia zadarnică a lui Pat se duelau în aerul amar.

– Ascultă, Pat, poate pentru cititori nu e prea mare diferență dacă scrii tu sau scrie RoboWriter romanele publicate sub pseudonimul Pat T. Knight, dar ești în industria asta de peste 15 ani. Ai o groază de relații și de cunoștințe. Editurile se vor înghesui să te publice.

– Edituri care n-au roboți! Spuse Pat cu dispreț și părăsi biroul, trântind ușa în urma lui.

***

Pat se mută la editura Meridian, cel mai mare concurent al editurii Centauri, și își publică romanul, nu fără oarecare venin, sub pseudonimul Patrick Truman-Knight, pe care și-l înregistră ca marcă personală de îndată ce fusese aprobat de Meridian. În semn de protest și de solidaritate, ceilalți 24 de autori care au avut de suferit din cauza lui RoboWriter își incorporară Truman în noile nume literare. Acest nou aflux de Trumani pe piața scriitoricească englezească nu trecu neobservat și nu îi luă mult unui jurnalist de la secțiunea literară de la Times, Stephen Baker, să dea de urma acestei umilințe editoriale suferite în liniște și indignare de peste douăzeci de scriitori englezi de mâna întâi.

Iar dacă aceștia nu aveau voie să dezvăluie ce s-a întâmplat și cum, puteau recunoaște că ei nu mai erau cei care scriau sub pseudonimele lor arhicunoscute, ci migraseră în masă spre alte edituri.

– Și-or fi schimbat politica editorială și mulți n-au fost mulțumiți, își spuse în sine Stephen. Dar căutând în bazele de date ale mărcilor înregistrate, observă în scurt timp că doar autorii cu pseudonime ce aparțineau editurii Centauri își luaseră zborul.

– Poate voiau un val de sânge nou. Câțiva dintre autorii care părăsiseră editura, inclusiv Pat T. Knight, e adevărat, se cam ramoliseră.

În curând începură să ajungă la el informații contradictorii. Centauri anunță un program editorial pentru următorul an plin de autori noi, dar agenții literari se plângeau că nu mai acceptaseră un manuscris de la ei de doi ani, iar pe site-urile lor era scris clar că nu primesc propuneri nesolicitate din partea publicului.

– Păi, nu-ți e clar? Îl întrebă o colegă de la secția de muzică în timp ce mâncau împreună la pauza de prânz. E robotul acela.

– RoboWriter? Nu se gândise la o variantă atât de fantastică. Dar… scoate o carte la șase luni acum! N-ar avea vreme.

– E un robot, Stephen, dădu din cap Claire. Știi, noi doi avem noroc că scriem subiecte care necesită o apreciere umană, o părere construită pe ani de aprofundare a unui subiect, dar întreg departamentul de știri financiare a fost redus la doi reporteri și-un robot. Gândește-te că e în stare să producă 2000 de articole într-o secundă.

– Dumnezeule! fluieră Stephen.

După acest prânz revelator, Stephen îi contactă pe câțiva dintre scriitori plecați de la Centauri și primi confirmarea, off the record, că fuseseră înlocuiți de RoboWriter. Căută să afle cine erau autorii aspiranți pe care editura încerca să-i lanseze și nu reuși să dea de ei decât pe lista de mărci înregistrate a editurii. Pozele prezentate ca fiind ale scriitorilor s-au dovedit a fi ale unor actori necunoscuți, pe care editura îi plătea sume insignifiante pentru a interpreta aceste roluri. Un editor cedă în cele din urmă și făcu publică toată campania de minciuni pusă la cale de Centauri.

– Încercau doar să profite cât mai mult de pe urma robotului, declară el pentru Times. Știau că publicul nu e gata să accepte cărți scrise doar de un singur autor, oricât de diverse ar fi aceste titluri ca și conținut.

Un scandal monstru zgudui lumea editorială londoneză, iar Centauri suferi pierderi majore. Sub amenințarea unei urmăriri penale, trebui să-și retragă toate cărțile scrise de noii săi autori falși.

Scandalul generă o anumită simpatie pentru RoboWriter, iar comentarii de genul: Lăsați robotul să scrie! Nu îl limitați pe RoboWriter pentru că voi nu sunteți în stare să citiți mai repede decât scrie el, începură să apară tot mai frecvent pe rețelele de socializare și pe forumuri. Brusc, RoboWriter deveni o figură tragică ce nu putea să-și exprime întregul impuls literar din cauza limitărilor umane.

Centauri își reveni, astfel, spectaculos în anul următor când începu să publice scrierile lui RobotWriter sub diferite pseudonime: RoboAdventure, RoboRomance, RoboSF, RoboFantasy, RoboCrime și RoboThriller. Pe coperte, imaginea construită pentru RoboWriter purta diferite costume inspirate de genurile pe care le scria. Susținătorii lui RoboWriter fură foarte mulțumiți, iar faptul că editura publica digital câte o nouă carte de-a lui zilnic fu văzut ca un semn că robotul putea, în sfârșit, să scrie după pofta circuitelor sale. De fapt, el funcționa doar la 0.1932% din adevărata sa capacitate. Estimările Leylei fuseseră doar ilustrative.

Povestire publicată pentru prima oară pe

Povestire distinsă cu premiul al II-lea la Concursul Național de Proză Scurtă Helion 2016 și publicată în numărul 68 al Revistei Helion.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.