Cărțile mele preferate din 2019

Cărțile mele preferate din 2019

Am s-o zic de la început, a fost un an-dezastru pentru lectură în ceea ce mă privește. Toate planurile pe care mi le-am făcut la începutul anului s-au năruit treptat și nu prea știu pe ce să dau vina de data aceasta (anul trecut măcar am știut exact ce s-a întâmplat…).

Adevărul e că m-am mutat din nou în 2019 și, de obicei până să mă acomodez la o nouă țară, până să îmi dau seama cum funcționează lucrurile, am tendința să fiu prea bulversată pentru a-mi relua ritmul normal de citit. Rezultatul e mai rău decât cel de acum doi ani: doar 28 de cărți citite, mai puține pagini, vreo zece cărți începute și încă neterminate.

carti citite 2019

Am pierdut prea mult timp cu câteva cărți care chiar nu au meritat citite până la urmă, dar am descoperit și câțiva scriitori noi care mi-au plăcut mult, și am reușit să citesc câteva cărți care îmi erau pe lista de câțiva ani. Să luăm însă lucrurile pe rând…

Literary Fiction

Dintre cărțile citite în 2019, 11 se pot încadra în categoria de literary fiction. Am citit în sfârșit un roman de Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte. Nu știu de ce am ezitat atât de mult timp să mă apuc de el, dar până la urmă mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat și, încă un fapt surprinzător, a fost destul de amuzant dincolo de realismul magic și brutalitatea poveștii.

Am citit și primul roman din Trilogia Africană a lui Chinua Achebe, O lume se destramă, un clasic al literaturii nigeriene și universale, care a fost și inspirația unei alte cărții citite anul trecut, Purple Hibiscus de Chimamanda Ngozi Adichie (netradusă în română încă). O lume se destramă prezintă viața tribală nigeriană cu toate valorile sale contradictorii, câteodată admirabile, alteori crude și impactul apariției europenilor și prozelitismului creștin în aceste comunități rurale. Cartea lui Adichie se concentrează însă pe o altă dilemă prezentă în O lume se destramă: dacă o persoană este un pilon al comunității sale, i se iartă neajunsurile personale? Va trebui să citiți cartea pentru a afla!

Marea revelație a anului pentru mine a fost însă scriitorul malaezian Tash Aw, a cărui carte, The Harmony Silk Factory, a fost cartea mea preferată de ficțiune din 2019 pentru că mi-a răsturnat asteptările prin structura și firul narativ. Johnnie Lim, un băiat sărac care ajunge să fie o persoană cunoscută și notorie a comunității sale, este figura centrală a romanului prezentată prin trei puncte de vedere diferite și contradictorii. Romanul acoperă câteva momente cheie ale istoriei moderne malaeziene precum retragerea forțelor coloniale engleze și ocupația japoneză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din păcate, cartea nu a fost tradusă în română încă, dar o altă carte de-ale lui Tash Aw, Harta lumii nevăzute, e disponibilă de la Humanitas în colecția Raftul Denisei.

Anul acesta au fost doi câștigători ai Premiului Nobel pentru Literatură, poloneza Olga Tokarczuk și austriacul Peter Handke. Căutând ceea ce au scris, mi s-au părut interesante cărțile Olgăi Tokarczuk așa că am decis să citesc una, Primeval and Other Times (în mod ironic, una din puținele cărți de-ale ei încă netraduse în română). Deși interesantă din anumite puncte de vedere și scrisă foarte bine, nu mi-a prea plăcut până la urmă așa că nu cred că îi voi mai da o șansă autoarei deși cea mai faimoasă carte a sa este Rătăcitorii de fapt.

Nonficțiune

Am citit ceva mai multe cărți de nonficțiune anul acesta ca de obicei, zece în total, printre care s-au numărat atât cărțile mele preferate de anul acesta, cât și cartea pe care am urât-o cel mai mult și cu care mi-am pierdut câteva luni – printre alte cărți, evident – să o termin.

Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi a lui Hans Rosling e o carte care ar trebui citită de toată lumea. Știam de Rosling de la TED Talk-urile lui despre statistici. Cartea a fost publicată după ce a murit de cancer la vârsta de 68 de ani și prezintă tot ceea ce a descoperit el și a încercat să îndrepte pe parcursul vieții când și-a dat seama cât de puțină lume înțelege corect starea actuală a lumii.

Lucrurile despre care vorbește sunt atât de evidente, dar ne gândim rar la ele și avem tendința să analizăm lumea după niște adevăruri valabile acum 40-50 de ani. Folosind statistici și propriile noastre experiențe, Hans Rosling ne deschide ochii la tendința noastră de a percepe negativ lumea și de a idealiza trecutul. Cartea este disponibilă și în română, dar aveți grijă, am cumpărat un exemplar pentru părinții mei și sunt greșeli destul de grave de traducere, ceea ce, pentru o carte despre statistici în special, este trist.

Ca să vedeți mai clar despre ce vorbește Rosling, vă recomand să vizionați măcar un TED Talk de-ale lui:

O altă carte de nonficțiune care am citit-o și mi-a plăcut mult a fost Războiul nu are chip de femeie a Svetlanei Aleksievici. O carte extraordinară care adună mărturiile femeilor-soldat din armata sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele mai multe înrolate ca voluntar, fete de multe ori de doar 15-18 ani, ale căror echipamente erau prea mari, împinse în tranșee de sentimente patriotice sau de fervoare ideologică . Realitatea războiului le-a marcat pe viață, multe au murit, altele au fost în stare să se înalțe și să devină eroi. După război, multe au fost ostracizate pentru faptul că s-au înrolat în armată, au luptat și omorât pe front, acțiuni „nevrednice” de o femeie.

Războiul nu are chip de femeie este o carte de o sinceritate sfâșietoare, îngrozitoare, brutală, dar profund umană, care pune sub semnul întrebării ce înseamnă să fii femeie și cum își tratează societatea eroii.

O a treia carte de nonficțiune care mi-a plăcut a fost An Astronaut’s Guide to Life on Earth de Chris Hadfield, în care Comandantul Hadfield, astronaut canadian la NASA, vorbește despre cariera sa, sacrificiile care le-a presupus și, bineînțeles, misiunile sale și timpul petrecut în spațiu. Cartea e plină de detalii interesante legate despre drumul greu pe care un astronaut trebuie să-l străbată înainte de a ajunge la o misiune – care nu este niciodată un lucru sigur – tăria de caracter și perseverența de care e nevoie, dar și despre viața de zi cu zi în spațiu, de la lacrimile care nu părăsesc ochii, la absența dușurilor și la greutatea de a te obișnui cu lipsa de gravitate. Cartea e lejeră, iar Hadfield e simpatic, dacă nu știați asta deja. Recomandată tuturor celor pasionați de spațiu!

O carte de evitat

Tot în categoria de nonficțiune este inclusă și o carte care regret că am insistat să o citesc: Ierusalim, Biografia unui Oraș a lui Simon Sebag Montefiore. Deși și în 2018, am căzut în aceeași capcană și am citit până la capăt câteva cărți care nu m-au încântat. Se pare că nu m-am învățat minte și am repetat greșeala în 2019, și nu cu orice carte, ci acest volum istoric de peste 700 de pagini.

După ce mi-a plăcut atât de mult Istoria Cruciadelor a lui Steven Runciman (cartea anului 2018 pentru mine, dacă vă amintiți), am decis să citesc biografia Ierusalimului pentru a-mi completa cunoștințele asupra orașului până în prezent, iar cartea lui Montefiore avea recenzii bune în principiu și părea să fie cam ce căutam.

Mi-a luat câteva sute de pagini să mă lămuresc de un lucru neplăcut: Montefiore e un istoric de neîncredere. De fapt, nu e istoric deloc ci mai degrabă jurnalist-scriitor, iar felul în care scrie despre istorie îl dă de gol. Detaliile pe care se concentrează sunt cele de scandal (viețile sexuale ale diverselor personaje istorice, măcelurile etc) și acceptă ca fapt ceea ce spun istoricii antici (ia de exemplu de bună Istoria Secretă a lui Procopius) când în realitate multe scrieri istorice premoderne includeau zvonuri, anecdote moraliste și simpatii politice. Orice istoric bun știe să menționeze asta. Montefiore prezintă anumite interpretări de evenimente într-un fel spunând că așa s-au întâmplat, doar ca apoi să explice în notițe că de fapt este vorba de o interpretare aleasă de el. Și – poate cel mai rău – de multe ori nu folosește surse istorice directe, ci citează alte lucrări moderne de istorie care deja au interpretat textele originale.

În părțile antice și medievale, aveam unii termeni de comparație, iar din acest motiv am observat toate aceste lucruri, dar când am ajuns la secolele despre care nu știam nimic, am început să mă îndoiesc despre fiecare lucru pe care îl spunea, pentru că m-am gândit că interpretarea lui subiectivă a istoriei trebuie să fie la fel și aici. A fost deci o carte de istorie pe care, până la urmă, nu am crezut-o.

Colac peste pupăză, în timp ce-i povesteam despre carte cu un prieten care făcuse recent un stagiu la un institut din Ierusalim, el mi-a spus că această carte a lui Montefiore nu e văzută bine în niciun cerc! Montefiore are talent la scris, dar din felul în care prezintă istoria se simte clar că preferă mediul fictiv, unde o poate interpreta cum vrea. Așa ceva însă nu își are locul într-o carte de istorie.

Poezie

Deși nu mi-a prea plăcut cartea Olgăi Tokarczuk, datorită ei am descoperit o altă laureată poloneză a Premiului Nobel pentru Literatură, poeta Wisława Szymborska, iar poeziile ei mi-au plăcut mult. Sunt pline de o curiozitate infecțioasă și prezintă lumea din unghiuri inedite. Limbajul este simplu, direct, accesibil, dar e o poezie care te pune gânduri, te face să zâmbești. Am citit volumul ei, Monologue of a Dog, iar prima carte care am început-o anul acesta este colecția completă a poeziilor ei în engleză Poems New and Collected.

Among the Multitudes
by Wisława Szymborska

I am who I am.
A coincidence no less unthinkable
than any other.

I could have had different
ancestors, after all.
I could have fluttered
from another nest
or crawled bescaled
from under another tree.

Nature’s wardrobe
holds a fair supply of costumes:
spider, seagull, field mouse.

Each fits perfectly right off
and is dutifully worn
into shreds.

I didn’t get a choice either,
but I can’t complain.
I could have been someone
much less separate.
Someone from an anthill, shoal, or buzzing swarm,
an inch of landscape tousled by the wind.

Someone much less fortunate
bred for my fur
or Christmas dinner,
something swimming under a square of glass.

A tree rooted to the ground
as the fire draws near.

A grass blade trampled by a stampede
of incomprehensible events.

A shady type whose darkness
dazzled some.

What if I’d prompted only fear,
loathing,
or pity?

If I’d been born
in the wrong tribe,
with all roads closed before me?

Fate has been kind
to me thus far.

I might never have been given
the memory of happy moments.

My yen for comparison
might have been taken away.

I might have been myself minus amazement,
that is,
someone completely different.

Un alt poet nou descoperit anul acesta a fost C.P. Cavafy (sau Kavafis, Kavafy… nimeni nu pare de acord cum să-i transcrie numele). La începutul anului, am cumpărat un volum de poezii de-ale lui de la magazinul unui muzeu din Atena și mi-au plăcut enorm poeziile lui, în special cele inspirate de mitologie și istorie. Dacă mă urmăriți pe Facebook, poate vă amintiți că anul aceste de Ziua Mondială a Poeziei am împărțit cea mai faimoasă poezie a lui, Spre Itaca.

Spre Itaca Kavafis

Am citit și trei colecții de poezii ale uneia dintre poetele mele preferate, Mary Oliver, care din păcate a și murit la începutul lui 2019. Am citit pentru prima oară și o colecție din tinerețea ei, Dream Work, care are câteva poeme mai viscerale, dar cred că prefer poeziile ei de la maturitate, când deja avea o viziune foarte clară și frumoasă asupra lumii și locului ei în ea.

Mary Oliver Starlings in winter

Genre Fiction

În mod surprinzător, nu am citit nicio carte de fantasy sau SF în 2019. Două din cărțile începute și neterminate de care vă spuneam sunt de fantasy, dar de SF nici nu m-am atins. Adevărul e că anul trecut am început să lucrez la Agenția Spațială Europeană, așa că poate faptul că am avut de-a face în fiecare zi cu știință și cu spațiu m-a făcut mai puțin deschisă la SF în timpul liber.

În 2020

Luna aceasta mi-am propus să încerc să termin din cărțile începute în 2019 înainte de a începe altele. Am reușit deja să o termin pe una dintre ele, și am și început acea colecție de poezii a Wisławei Szymborska, așa că rămâne de văzut cât de departe ajung!

Încă nu m-am decis dacă voi începe un Reading Challenge pe Goodreads anul acesta. Voi trece de 500 de cărți citite oricum, mai am nevoie doar de încă 14, iar ritmul meu normal de citit este de 25-30 de cărți/an. Reading Challenge-urile nu par să mă prea motiveze în ultimii ani, așa că poate nu are rost să îmi mai bat capul cu ele.

Printre cărțile pe care mi-am propus să le citesc anul acesta se numără un clasic al literaturii filipineze, Noli Me Tangere a lui Jose Rizal, The Liberation of Jerusalem, poemul epic despre cruciade a lui Torquato Tasso (nu, nu am terminat cu cruciadele, sunt cel puțin trei poeme epice și două cărți de istorie pe care mai vreau să le citesc!) și trilogia lui Philip Pullman, Materiile Întunecate.

Pe partea de nonficțiune, două titluri tentante ar fi Invisible Women. Exposing Data Bias in a World Designed for Men de Caroline Criado Perez (carte care a luat Royal Society Prize for Science Books în 2019, iar un interviu cu autoarea la BBC Science Podcast m-a făcut curioasă) și Delirious New York A Retroactive Manifesto for Manhattan de Rem Koolhaas (o carte faimoasă despre arhitectura orașului). Am să încep să citesc și lucrările complete a lui Shakespeare, deși nu știu cât timp îmi va lua să le termin!

Dar voi? Sunteți mulțumiți de ce/cât ați citit în 2019? Ați avut o carte preferată? Spor la citit în noul an!

About Andrada Cooș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.