La începutul noului an, îmi place să fac un mic inventar al cărților pe care le-am citit în anul precedent. Dacă suferiți măcar un pic de mania listelor ca mine, un site ca Goodreads te poate ajuta enorm. Are și statistici, posibilitatea de a adăuga taguri și, în fine, tot ce și-ar putea dori o persoană căreia îi place să aibă o bibliotecă virtuală în care să-și aranjeze și rearanjeze volumele citite și viitoarele lecturi.
Atenție, to read list-ul e un lucru periculos, o bază de date ca aceea a celor de la Goodreads te poate face să acumulezi mii de cărți to-read. Eu încerc să mă limitez la 25. Nu că nu aș avea o listă separată de 200 de cărți de citit și încă vreo 300 pe Kindle așteptându-mă – liste cu care nu fac mult progres având în vedere că dacă ceva nou îmi face cu ochiul, sare lista de așteptare cu ușurință.
Ce spun statisticile mele de pe Goodreads la finalul lui 2017? În primul rând că am citit 31 de cărți, cu 14 mai puțin decât mi-am propus prin Reading Challenge. Adevărul e că la începutul anului îmi propun întotdeauna să citesc mai mult, dar mereu ajung să mă împotmolesc. Ritmul meu normal de citire/an, fără să mă forțez conștient la mai mult, este de 25-30 de cărți. Pe de altă parte, am senzația că aș putea lua un pic din timpul liber care îl irosesc în alte preocupări (oricum neproductive) pentru a-l investi în citit. Să nu uităm că sunt multe cărți de citit pe lumea aceasta, iar listele de citit, dacă e să fim sinceri cu noi înșine, sunt infinite spre deosebire de viețile noastre. Tot ce putem face e, cel puțin, să încercăm să citim cât de mult putem.
Nu-mi place să mă limitez la un singur gen de cărți sau doar la autori cunoscuți vestici. Dacă citești destule volume de un anumit fel, de la același autor, din aceeași zonă geografică, am impresia că ideile devin repetitive, cărțile încetează să te mai surprindă, prin idei, imagini sau fir narativ. În schimb, dacă pui mâna pe un roman chinezesc, pe o carte braziliană sau pe o colecție de poezie nigeriană poate fi o experiență bulversantă, neașteptată, care îți oferă o nouă perspectivă construită pe alte fundații culturale și morale.
Dar, să ne întoarcem la statistici. Când mă întrebam care a fost cartea mea preferată din 2017, mi-am dat seama că e greu să compar lecturi din categorii atât de diferite și mi-am spus că – având în vedere că acesta este blogul meu și pot face ce vreau pe el, ha – aș putea alege cărțile mele preferate pe categorii. Iată deci o listă:
Literary Fiction
În limba română nu avem echivalentul englezescului literary fiction, care se referă la literatura contemporană cu oarecare pretenții intelectuale. Se referă la cărțile care nu aparțin unui gen anume – SF, fantasy, thriller, romance etc. – și care au ceva de spus pe lângă faptul că îl fac pe cititor să întoarcă pagina. Ele apar frecvent pe listele premiilor literare. Autori ca Jojo Moyes sau Paulo Coelho, care scriu pentru un public mai larg, nu se încadrează în această categorie, pe când cei ca Elif Shafak și Alessandro Baricco da. Colecțiile gen Raftul Denisei de la Humanitas sau Biblioteca Polirom conțin în special literary fiction.
9 dintre cele 31 de cărți pe care le-am citit în 2017 se încadrează în această categorie. Am preferat să nu iau în considerare ultimul volum din Kristin Lavransdatter, având în vedere că am început trilogia în 2016 și cumva mi-a rămas în minte ca aparținând mai mult lecturilor acelui an.
Mi-am petrecut o bună bucată din vară în compania tetralogiei napolitane a Elenei Ferrante. Deși mi-a plăcut mult stilul ei sincer și fără ocolișuri de a scrie care mi-a amintit într-o oarecare măsură de Joyce, nu m-au încântat începutul și sfârșitul seriei, iar acest lucru până la urmă mi-a tăiat satisfacția care am simțit-o când am închis ultima carte.
Cartea The God of Small Things a lui Arundhati Roy a fost pe lista mea de mult timp și am apucat în sfârșit să o citesc în 2017. O viziune întunecată a Indiei, plină de căldura sufocantă a tropicelor, de violență și de prejudecăți. Nu e genul de carte care să îți dea vreo satisfacție, are o profunzime întunecată, greutatea unei stânci care te trage la fund.
În cele din urmă, cartea mea preferată din această categorie s-a dovedit a fi Call Me By Your Name de Andre Aciman, o poveste de dragoste de-o vară dintre un adolescent precoce, Elio, și un asistent universitar american, Oliver, plasată într-o parte idilică a Italiei în anii 80. Spusă din punctul de vedere al lui Elio, cartea surprinde cu fidelitate natura obsesivă și senzuală a dragostei adolescentine și atmosfera de vis a verilor din această perioadă a vieții. Cartea, din câte știu, nu a fost încă tradusă în română, dar având în vedere că a fost ecranizată recent într-un film de succes, s-ar putea să apară în scurt timp și la noi.
Nonfiction
Am refuzat o vreme să citesc cărți de nonficțiune (mai puțin pe cele de istorie, care mi-au plăcut dintotdeauna), dar în ultimii ani, treptat, am început să citesc și astfel de cărți. Anul acesta am ajuns să citesc chiar 11, mai multe decât cele de literary fiction! Două dintre ele au fost istorice, trei sunt lucrări feministe, iar restul sunt mai greu de plasat într-o categorie. Trei dintre ele m-au impresionat profund:
Jurnalul Annei Frank nu este impresionant atât prin conținut, cât prin ceea ce reprezintă și prin contextul real în care se încadrează. Cititindu-l, treptat, te atașezi de Anne, o adolescentă sclipitoare și neastâmpărată, cu aspirații de scriitor, obligată să trăiască în circumstanțe extraordinare doi ani de zile, ascunzându-se în anexa secretă a unei case din Amsterdam împreună cu familia ei. Finalul e unul sfâșietor, toate speranțele ei pentru viitor, toate gândurile ei de bine, mor într-un lagăr de concentrare dincolo de ultimele pagini ale jurnalului. Am avut ocazia să vizitez casa din Amsterdam în care s-a ascuns la puțin timp după ce am terminat de citit cartea, iar cuvintele ei păreau să creeze un ecou ce răsuna în fiecare încăpere.
The Second Sex, cartea de căpătâi a feminismului de valul al doilea, scrisă de Simone de Beauvoir, ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare femeie și fiecare bărbat. Adresează toate miturile care s-au construit în jurul femeii, istoria drepturilor femeii (sau mai bine zis lipsa acestora) și a reprezentărilor literare, etapele dezvoltării fizice și psihice și cum ar putea să se ajungă la o egalitate între sexe. Scrisă în anii 40, e o carte grea, plină de adevăruri neplăcute, care trebuie digerată treptat, dar care este esențială.
A treia și cea pe care o pot declara și preferata mea în această categorie este cea a Svetlanei Aleksievici, Voices from Chernobyl: The Oral History of a Nuclear Disaster, tradusă în română ca Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor. Născută în 1986, anul în care a avut loc dezastrul de la Cernobîl, am fost mereu curioasă să aflu mai multe despre acest eveniment. Totuși, cartea Svetlanei Aleksievici a fost prima pe care am citit-o pe acest subiect și nici nu cred că mai e necesar să citesc alta. Spusă în mărturii, cu o intervenție minimală din partea autoarei, este o carte cutremurătoare, plină de coșmaruri, stoicism, confruntarea dintre om și ceva cu adevărat inuman, dar și despre puterea iubirii, despre ignoranță și spiritul slavic în plină forță. Este o carte extraordinară despre ceva de neînțeles explicat în termenii cei mai umani.
SF & Fantasy
Șase dintre cărțile pe care le-am citit anul trecut au căzut în categoria SF și Fantasy, câte trei pentru fiecare dintre cele două genuri fantastice. După ce am văzut serialul American Gods, care mi-a plăcut la nebunie, am decis să încerc să citesc și cartea pe care s-a bazat. Pe Neil Gaiman îl știam din comics și citisem acum câțiva ani primele volume din Sandman. Nu mi-au plăcut foarte mult atunci. Mi se părea că povestirile lui nu se potriveau foarte bine în formatul benzilor desenate, erau prea prolixe și am avut dreptate: în format literar, unde Gaiman poate să se exprime în voie, ele dau mult mai bine pe pagină. După câteva tentative de a citi fantasy modern care m-au lăsat rece – ugh, V.E. Schwab și Lev Grossman – m-am bucurat să dau în sfârșit de un fantasy cu ceva mai multă carne pe oase. Am fost atât de ușurată încât am ajuns să citesc nu doar American Gods, dar încă două cărți de-ale lui Gaiman la scurt interval una de alta.
Poezie
Am citit cinci colecții de poezie anul acesta, și deși câteva dintre poeziile incluse de Ijeoma Umebinyuo în Questions for Ada păreau să îmi vorbească direct prin experiența ei ca student străin în Europa, poeziile lui Mary Oliver din A Thousand Mornings au fost cele care m-au impresionat cel mai mult. Cred că îmi va plăcea mereu poezia care se leagă atât de natură, cât și de experiență.
În concluzie
Dacă ar fi totuși să numesc o carte preferată dintre toate cele pe care le-am citit în 2017, aceasta ar fi cea a Svetlanei Aleksievici. E genul de carte care stă cu tine mult timp după ce ai citit-o, te învață ceva, dar și are un impact emoțional puternic.
Iar dacă e să fim cu totul sinceri, dintre cele 31 de cărți citite, doar 21 au meritat efortul, restul fie m-au nemulțumit, fie n-am rămas cu prea mult din ele în momentul în care le-am închis. Deși cu timpul am învățat să recunosc semnele unor cărțile care nu-mi vor plăcea, iar recenziile de pe Goodreads mă ajută enorm să le zăresc înainte să-mi irosesc timpul cu ele, se întâmplă întotdeauna să scape câteva titluri prin plasă.
În 2018
Mi-am setat challenge-ul de pe Goodreads de anul acesta la 72 de cărți, mai mult decât dublul meu obișnuit. Aces număr m-ar duce la peste 500 de cărți citite după cum le calculez eu, nu după Goodreads. În momentul de față mă simt în stare să fac acest efort, dar, bineînțeles, ne aflăm doar în ianuarie, când anul e nou și totul pare încă posibil.
