Kristin Lavransdatter sau Odă Norvegiei Medievale

Kristin Lavransdatter sau Odă Norvegiei Medievale

Sigrid Undset a primit, în 1928, premiul Nobel pentru literatură pentru romanele ei care ilustrează, cu o franchețe și precizie uimitoare având în vedere perioada în care au fost scrise, viața în Norvegia medievală. Kristin Lavransdatter, cea mai cunoscută trilogie a ei, a fost scrisă între 1920 si 1922 și este alcătuită din romanele Cununa, Stăpâna Casei și Crucea. Împreună, ele trec binișor de 1.200 de pagini indiferent de ediție.

Povestea în sine este una simplă: Kristin, fiica moșierului Lavrans (Lavrans’ daughter -> Lavransdatter), crește sub aripa ocrotitoare a tatălui ei la Jorundgard, o moșie din sudul Norvegiei, înconjurată de munți. Viața ei ia o turnură neașteptată când, nesigură dacă vrea să se căsătorească cu Simon, logodnicul ales de tatăl ei,  merge la Oslo să petreacă un an într-o mănăstire.  Acolo îl întâlnește pe frumosul, dar nechibzuitul Erlend Nikulaussøn și se îndrăgostește de el.

Cele trei cărți urmăresc viața ei din copilărie și până la căsătorie, familia și ambițiile politice ale soțului ei și moartea. Trilogia este piperată cu descrieri ale naturii norvegiene care îți lasă o dorință puternică de a vedea munții și fjordurile, cu tradiții și superstiții pierdute, cu intrigi politice și romantice. Mai presus de toate, însă, trilogia oferă o privire de ansamblu asupra vieții medievale din Norvegia.

Din pură coincidență, s-a întâmplat ca nu cu mult timp înainte de a începe Kristin Lavransdatter, să citesc cartea unui istoric englez contemporan, Ian Mortimer, intitulată The Time Traveller’s Guide to Medieval England, în care autorul transformase subiectul vieții cotidiene din Anglia medievală într-un potențial ghid pentru cei care ar putea călători cândva în trecut. Detaliile pe care le-a oferit erau de o meticulozitate extraordinară, bazate pe date exacte.

Iar după ce am citit ceva atât de precis, am fost surprinsă să descopăr aceleași detalii reproduse de Sigrid Undset cu 90 de ani în urmă, într-o perioadă când cercetările istorice erau încă izolate și fără acces universal. Norocul ei a fost că tatăl ei a fost arheolog și a crescut înconjurată de texte medievale (mă gândesc aici la cuvintele dureroase ale Virginiei Woolf când i s-a interzis intrarea în biblioteca unei universității prestigioase în A Room of One’s Own).

Fiind scrisă în anii ’20, Kristin Lavransdatter este neafectată de păcatele în care cad atât literatura clasică, prea rigidă și de multe ori prea moralistă, cât și literatura istorică modernă, care are tendința să aplice gândirea și comportamentul modern retroactiv și să aibă probleme mari în a surprinde cu o măsură de autenticitate epocile în care este plasată. Sigrid Undset reușește să evite ambele extreme printr-o naturalețe și o sinceritate care îi permit să vorbească cu ușurință de contrarietatea spiritului medieval, care este în același timp religios și violent, predispus la superstiție și pasiune. Autoarea nu își judecă personajele și nu le dojenește, ci le lasă să-și trăiască viețile cu toate dezastrele, necazurile și greșelile lor pentru a oferi o oglindă cât mai fidelă a trecutului.

În limba română, din câte am putut să aflu, Kristin Lavransdatter a fost publicată pentru ultima oară în anii ’60 la Editura Pentru literatura universală, așa că o puteți găsi doar prin biblioteci, anticariate, online sau offline sau poate pe rafturile părinților/bunicilor. În privința variantei în engleză, o recomand pe cea pe care am citit-o de la Penguin Classics tradusă de Tiina Nunnally. Limbajul nu este greoi ca în alte traduceri mai vechi, iar traducătoarea n-a simțit nevoia să adauge înflorituri de engleză medievală dialogurilor.  

About Andrada Cooș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *